PADURENI - 7 avril 1991. Noi mai avem inca in adincul ochilor, primirea oamenilor de aici, in care se amesteca foarte bine bucuria cu tristetea. Cu tristete in coltul buzelor, noi ne leganam fara sa stim pentru ce. Prosteste. Cind am plecat in convoi in cadrul "Operation Villages Roumains", noi nu ne stiam. Cu bucati de fraze smulse din teama, cei care au adoptat au tot repetat: "voi nu puteti intelege". Pe drumul spre Arad, Brasov, Vaslui noi ascultam povestirile belgienilor care reveneau: veti vedea, voi nu va veti putea stapini sa nu plingeti. Am vezut. Acolo, in Belgia, toata lumea ne intreba: dar ce are Romania atit de fascinant? Ce sa raspunzi, cind cuvintele nu mai au rost? Ca noi am lasat acolo, la Padureni, o bucatica din noi insane? Ca noi am simtit o puternica emotie pentru a nu fi si noi atinsi? Ca noi nu cunosteam din belgia, dar pe drum noi am devenit dintr-o data prieteni? Ca totul este oribil de simplu sau complicat? Fata de nemultumitii care striga ca am face mai bine sa ne ajutam saracii nostri, noi stringeam pumnii in fundul buzunarelor. Pentru a nu lovi! la ce bun? Noi nu aveam decit un gind: sa revenim. Nu pentru un motiv. PENTRU CHIPURILE VOASTRE.